Fără definiții, fără tipologii, înregimentări și încadrări. N-aș putea să o fac. Sunt o femeie liberă. Iubesc cum simt și mă dăruiesc când timid, când pătimaș. Simt iubirea. Uneori o confund cu dorința, cu patima de a domina, cu plăcerea de a săpa cărări în piele spre a ajunge la sângele cu care-mi doresc legături de durată. Nefiresc este că, deși îmi uit iubirile, foștii iubiți rămân cumva în prezentul meu. Unii se încăpățânează să mă păstreze într-o galerie destul de accesibilă a memoriei. Dar e un alt subiect. Rămâne pe altădată.
Obișnuiesc să spumeg A și ÎN IUBIRE! Dau în clocot ca mustul, ca laptele crud, ca anii tineri, ca evadatul din carcera morții. Iubesc necunoscut și necuprins. Iubesc dăruind tot: de la gând până la suflet, trup, prezent și viitor.
Mereu iubesc abisal, nou, în orizonturi care nu cunosc limita dintre cer și pământ. Când iubesc, lumea se contopește, se amestecă într-un blender uriaș, se omogenizează și devine o pastă consistentă, dulceagă aș spune pentru că are ingrediente-minune: polen de flori și de fluturi.
La fel, sentimentele mele sunt un melanj. Vreau! Și când vreau, îmi iau. Iubirea mi se servește pe o tavă bine lustruită. Ca o delicatesă ce este mă ademenește să o gust, să-i storc pârguiala cu buzele-mi moi...
Iubesc cu patima focului de a arde până la cenușă, cu savoarea cafelei de a se menține până la zaț. Nu știu să iubesc simplu. Curat. Cu început, cuprins și sfârșit. Pentru multe dintre iubirile mele, sfârșitul a fost începutul și începutul a fost sfârșitul.
Aș zice că sunt o norocoasă. De la ceasul devenirii întru femeie mă scald în iubire ca-n apa botezului. Dar întotdeauna vine un moment când mă scutur bine de ea, ca un câine cu blana udă. Și nimic nu m-ar împiedica să continui să fac asta.
Sunt incapabilă să trasez acum diferențe între iubire și dragoste. Tind să cred că ele există. O să mă mai gândesc la asta. Un alt gând stă încolțit în mine, ca un lujer tânăr grăbindu-se să țină piept vântului: sinuciderea iubirii. Raportată la mine, asta se întâmplă frecvent. I se pun în față premise după premise, își vede viitorul ca o orbită plină de gâze și… Iubirea decide să moară. Își pronunță singură sentința. Uneori îi sunt martor. Am destul sânge rece cât să o privesc în ochi și să îi spun cumva că nu pot face nimic pentru ea. O dată ce devine cadavru, îl arunc la groapa comună.
